Nocturne

Am iubit o singura data si am fost fericita o singura data alaturi de doi barbati total diferiti. Acest gand nocturn m-a determinat sa ma intreb ce poate separa aceste doua trairi? Ce poate determina ratiunea sa ajunga la concluzia ca iubirea se poate separa de fericire iar fericirea de iubire? Fiecare poveste de dragoste are unicitatea ei convulsionandu-ne sufletul intre sfere si margini mai mult sau mai putin pamantene. Nimic nu se repeta, iar daca dintr-o nesabuita greseala incercam sa retraim un sentiment apus langa altul alaturi de expresivitatea unei noi afectivitati comitem o crima impotriva propriului nostru suflet si-a trecutului. Nu cauta repetitii in dragoste, ele nu folosesc nimanui.

Gandurile mele nocturne m-au indreptat agale pe-o strofa a vietii pe care-o intonam cu 8 ani in urma in bratele celui pe care l-am iubit. Azi, aceleasi versuri le-am intonat asezandu-l la culcare pe fiul meu si mi-au dat lacrimile asemeni unei adieri de vant ce-ti ascunde pentru cateva secunde privirea in spatele firelor razlete de par. L-am iubit intre solstitii si anotimpuri ce aveau sa-nvinga puritatiile tineretii ratacindu-ne pe diferite continente si totusi legati romantic de-un numar de telefon, o adresa de e-mail si o promisiune. Dar oare de ce am gandit ca fericirea am simtit-o cu alt barbat si nu cu cel pe care l-am iubit? Ma gandesc la Radu si-mi amintesc nostalgica noptiile in care stateam cu capul pe pieptul lui sau pe genunchi si-mi citea Eliade, cand am plans intaia oara pe umarul lui la un film - "Moulin Rouge", cand am cazut de pe teleski la Predeal...cand norii curgeau iubiri prin mansarde...cand eram copii. Intotdeauna am crezut ca marile iubiri ar trebui sa invinga timpul si nimicnicia, iar acum inca ma intreb, oare noi nu ne-am iubit indeajuns? Ma intreb ce furtuni este capabil omul sa infrunte daca se lasa invins in dragoste? L-am iubit cu profunzimea si lumina minelor de sare, n-as fi avut nevoie de nici o lumanare in noapte ca sa scanteiez in intuneric. Fericirea simtita langa el se nastea dintr-o conexiune intelectuala extraordinara, afinitatile noastre culturale, inteligenta lui debordanta, pasiunea pentru viata, energia de modelare a evenimentelor, pasiunea cu care traiam fiecare moment, fiecare piesa de teatru, fiecare melodie, fiecare cuvant, privire, atingere, nebunie....Tot acest univers mi-a daruit in suflet dragoste; toata acea iubire cu care ne-am imbratisat cativa ani, toata acea iubire care inca sta tacuta undeva in umbra amintirilor noastre nocturne....

Iubirea se naste in spatiul acela in care sufletul si ratiunea isi gasesc un punct comun, iar acel punct comun este omul pe care-l iubesti. In acel spatiu fericirea ia o alta forma devenind admiratie extatica, un alt soi de-a percepe lumea si universul din perspectiva unui cantec, unui pas, unei priviri, unei atingeri timide intre o ceasca de cafea si buze...

Apoi, mi-am amintit o vara desenata intre munti si rauri, adulmecata printre parfum de flori de camp si rataciri de luciditate. Focuri pe malul raurilor involburate, stele si luna clipind printre fire de iarba si crengi de arbori ce ating cerul, greieri malformand un Mozart intre frunze. In momentul in care iti pierzi luciditatea privind viata din perspectiva unei imagini divagante de la scopul ratiunii si simturilor umane, esti fericit! Ce vreau sa spun cu asta? Atata vreme cat iti anihilezi orice urma de rationament traind din prisma unor simturi primare asemeni animalului, singura exceptie care determina natura umana sa colaboreze cu mediul inconjurator fiind organismul, prin natura simpla a lucrurilor acest organism aflat intr-un mediu propice determina omul sa fie fericit. Fericirea fiind o stare naturala, lipsa rationarii asupra vietii si lucrurilor inconjuratoare reduce conditia umana la fericire. Ca urmare, pentru a fii cu adevarat fericit trebuie sa renunti la luciditate, pur si simplu sa fii idiot. Solutia prin care poti anihila cel mai simplu luciditatea pe o perioada temporara este sex-ul; asadar animalul din noi isi expulzeaza natura indiscutabila intr-o forma armonioasa de atingere si imprastiere de saliva.

Iubirea? Un tango caruia ii inveti pasii in timp si nu-i uiti niciodata, un gand ce-ti fura o lacrima peste ani, o melodie care te face sa dansezi pe strada, un mesaj care vine de fiecare data de ziua ta, o promisiune...

Fericirea? O stare atat de naturala pe care orice idiot poate s-o traiasca :))))))))

Iubirea si Fericirea? O combinatie temporara, niciodata nu te poti bizui pe promisiunile lor, dar le poti reinventa din accidente de tandrete.

A intelege? In acest caz reprezinta un verb ale carui dimensiuni umane nu pot cuprinde simbolul fiecarui suflet; astfel, a intelege Iubirea si Fericirea devine un caz particular si pedeapsa cu care fiecare dintre noi trebuie sa-si suporte amintirile mai departe. ;-)

Fotografii de: Augusto Giovannucci.
http://www.facebook.com/home.php#/album.php?aid=1691&id=100000128829136&page=3